„Medierea, brand de țară”
BUCUREȘTI, 23-25 MAI 2014
HOTEL RAMADA HOTEL&SUITES NORD, SALA DIAMOND
Str. Daniel Danielopolu 44 A, sector 1, București
În perioada 23-25 mai 2014 va avea loc, la București, al VIII-lea Congres al Uniunii Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) – federația națională ce reunește asociații profesionale ale mediatorilor din toate județele României.
“Medierea, brand de țară” este tema centrală a întrunirii din 24 Mai 2014, orele 09:30 – 13:00, discuția desfășurându-se într-un panel mixt mediatori – invitați. Situată la deschiderea Congresului Uniunii Centrelor de Mediere din România, această dezbatere caută să afle unde se află medierea în acest moment şi care sunt perspectivele ei de expansiune, ca activitate utilă social, în viitor. Ea va fi evenimentul-cheie al Congresului, în care membrii recunoscuţi ai U.C.M.R. se vor afla faţă în faţă cu invitaţi care vin din diferite domenii sociale. Este o dezbatere în care îi ascultăm pe ceilalţi, pe potenţialii noştri parteneri şi clienţi, despre viziunea lor asupra medierii şi rolului social al acesteia.
Întrebarea-cheie a dezbaterii este Poate medierea să fie un brand pentru România?
Vom discuta cu: Alexandra Mihăilescu (Vice President Industries & Technologies, BDR ASSOCIATES); Mădălina Vintu (Managing Consultant – Arthur Hunt Consulting); Radu Magdin (CEO Smartlink Communications); Bogdan Ficeac (analist, sociolog); alături de colegii noștri mediatori Cosmin Stanciu, Teodora Șerbănescu, Rodica Cociu-Anghel, Ana Maria Tuluc, Victoria Graur, Violeta Pop și Mugur Mitroi.
În a doua parte a Congresului, federația își propune să demareze campania de strângere de semnături pentru trimiterea către Parlamentul României a unei propuneri de modificare legislativă a legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. U.C.M.R. dorește să introducă în legea medierii modul de organizare a corpului profesional al mediatorilor prin prevederea expresă privind înființarea, la nivelul fiecărui județ, a Consiliilor de Mediere Județene, pentru organizarea și apărarea drepturilor mediatorilor în mod eficient; precum și reglementarea dreptului de acces al fiecărui cetățean la o soluție mai facilă, mai rapidă și mai convenabilă de soluționare a oricăror dispute sau litigii.
U.C.M.R. își propune, de asemenea, și lansarea campaniei de strângere de semnături pentru introducerea în Parlament a legii anti-monopol care va oferi posibilitatea deschiderii domeniilor exclusiviste pentru societatea civilă; în acest fel, mediatorii vor avea posibilitatea să concureze în mod loial cu celelalte profesii consacrate unde, până la acest moment, există un monopol al profesiilor juridice.
Astfel, la Congresul federației care va avea loc în 24 mai 2014 în București, U.C.M.R. va adopta rezoluția prin care toți mediatorii sunt chemați să semneze propunerea legislativă.
Colegii mediatori care doresc implicarea în campania U.C.M.R. sunt așteptați la lucrările Congresului al VIII-lea „Medierea, brand de țara”, care va avea loc în București în data de 24 Mai 2014.
Detalii la http://ucmro.ro/index.php?modul=stiri&action=show&stire=318.
Lucrarile Congresului se vor incheia cu un banchet festiv, la care participantii vor putea castiga, in cadrul tombolei, 5 genti de laptop Lenovo (oferite de WWW.OKTAL.RO) si 5 tablouri-fotografii artistice (oferite de Mugur Barbosu Photography).
Despre Uniunea Centrelor de Mediere din România
Uniunea Centrelor de Mediere din România militează pentru utilizarea medierii în soluționarea disputelor de politică publică, asumându-și rolul unui instrument de pace socială.
În cuvintele ASR Principesa Margareta de România, prin mesajul său către U.C.M.R., Medierea, cea mai fragedă profesie reglementată în România, este un exemplu cum ceva extrem de util pentru societate a luat naștere din nimic (…) Sper ca, cu ajutorul unei bune promovări a medierii, din ce în ce mai multe dispute vor fi soluționate amiabil. De asemenea, îmi doresc ca, prin intermediul unor inițiative profesionale, să se ofere un exemplu cu privire la rolul pe care îl joacă organizațiile profesionale în societatea românească.”
U.C.M.R. și-a propus să sprijine pregătirea la un standard ridicat a profesioniștilor din cadrul organizațiilor membre, pentru a deveni un etalon de calitate, iar profesioniștii să vadă în promovarea medierii o vocație. Astfel, mediatori din cadrul Uniunii au luat parte la cursuri de dezvoltare și au primit certificări internaționale de la organizații de renume din domeniu din S.U.A. și U.K.
De asemenea, Uniunea a dezvoltat numeroase programe de transmitere către public a informațiilor din domeniu, precum Caravana Medierii, în scopul de a promova avantajele medierii ca o modalitate de a pune capăt conflictelor, atât pe plan național, cât și european. U.C.M.R a militat pentru obținerea recunoașterii sale ca o structură națională relevantă a rezolvării alternative a litigiilor.
Persoană de contact:
Mădălina Calcan
Mobil: +40722239261
Tel./fax: +40213201535
office@starseu.eu
www.ucmro.ro
Leave a reply
You must be logged in to post a comment.